Live Trenchless Technologies – HANDS ON DAYS by Tracto-Technik 9-13 Aprilie, Lennestadt

TRACTO-TECHNIK_HandsOnDays_2018_02

Toată lumea trenchless a fost prezentă în perioada 9-13 aprilie la cea de-a unsprezecea ediție HANDS ON DAYS organizată de Tracto-Technik la sediul său din Lennestadt. Pe durata celor 5 zile de eveniment participanții au fost întreținuți prezentări, demonstrații live și show-uri extraordinare.

Text: Maria Nae, Cornelia Rotaru – Lennestadt, Germania

Hands On Days este un eveniment unic care oferă ocazia exclusivă de a cunoaşte şi testa cel mai noi produse în domeniul trenchless. Programul evenimentului, ce îmbină teoria cu practica, a cuprins prezentări multilingve oferind fiecărui participant posibilitatea de a afla ultimele noutăţi în domeniu.

Au fost expuse cele mai reprezentative produse Tracto-Technik precum: forezele GRUNDOMAT, ciocanele GRUNDORAM, sistemele de foraj orizontal dirijat GRUNDODRILL, echipamentele de reabilitare GRUNDOBURST şi utilajul de foraj radial-înclinat GEODRILL 8R.

În cadrul evenimentului au fost efectuate demonstraţii live pentru tehnica dislocării solului cu ajutorul forezelor pneumatice GRUNDOMAT, tehnica instalării ţevilor cu GRUNDORAM, dar şi pentru tehnica keyhole cu sistemele GRUNDOCORE.

Preocuparea permananent a specialiştilor TT pentru inovarea tehnologiilor trenchless se reflectă în calitatea şi tehnologia noilor produse. Astfel la acest eveniment, au fost prezentate noile tendinţe şi chiar prototipurile funcţionale ale viitoarelor foreze pneumatice GRUNDOMAT N75 şi N95 Servo, cu acţionarea schimbării de sens din unitatea de amestec şi control, având ca scop creşterea uşurinţei în exploatare şi implicit a productivităţii lucrului, cu rezultate clare în profitul obţinut de utilizator.

Pentru a prezenta într-un mod clar şi precis sistemele NO-DIG , a fost creat un spaţiu special aranjat în TRACTO-CITY. La eveniment a fost expusă toată gama de produse TT, începând cu calsicele şi renumitele foreze pneumatice GRUNDOMAT, ciocanele pneumatice GRUNDORAM, continuând cu utilajele de foraj orizontal dirijat GRUNDODRILL modelele 4x, 15XP, 28N şi 18ACS, GRUNDOPIT, în cele două variante Power şi Keyhole, precum şi întreaga gamă de maşini pentru reabilitare subterană, GRUNDOBORE şi utilajul de înlocuire a conductelor vechi GRUNDOBURST. S-au efectuat demonstraţii practice cu toate aceste utilaje. Suplimentar s-au ţinut şi o serie de conferinţe ce au prezentat aplicaţii specifice fiecărui tip de tehnologie, finalizate cu sesiuni de întrebări şi răspunsuri.

Soluţiile oferite de TT aduc reduceri semnificative de costuri şi timpi de lucru; poluarea, impactul fonic şi disconfortul din zona de lucru sunt mult reduse aplicând aceste tehnologii.

ptr

La eveniment au participat clienţi, parteneri şi invitaţi speciali din Europa, Maroc și Australia.

Numărul mare de participanţi a confirmat faptul că există un interes extraordinar în aceste tehnologii şi aplicaţiile lor, precum şi în calitatea utilajelor TT, existând posibilitatea de a vedea “pe viu” la lucru utilajele TT, şi chiar să opereze propriu-zis aceste echipamente.

Apropierea fata de clienţii din întreaga lume este un factor cheie într-o relaţie fructuoasă şi de succes pentru toate părţile. Cunoştinţele şi informaţiile dobândite la un astfel de eveniment, răspunsurile la toate întrebările şi cerinţele clienţilor reprezintă o valoare importantă pentru toţi.

Eduard Antonescu, Director General, Voltrak – Dealer Tracto-Technik în România

Soluţii inteligente pentru conservarea şi utilizarea sustenabilă a resurselor

 Tracto-Technik este lider de piaţă la aplicarea tehnologiei „trenchless” pentru înlocuirea ţevilor vechi, deteriorate, cu altele noi, de acelaşi diametru sau chiar mai mare, urmând întotdeauna acelaşi traseu. Sistemele dinamice de înlocuire a conductelor casante, incluzând modelele GRUNDOCRACK, precum şi sistemele GRUNDOBURST, ce dezvoltă forţe de tragere cuprinse între 400 şi 2550 kN, folosite pentru înlocuirea ţevilor vechi prin spargere statică, sfărâmare şi împingere laterală, simultan cu tragerea noilor ţevi, sunt extrem de cunoscute printre utilizatori. De asemenea sunt folosite și tehnologiile de reabilitare a conductelor prin recăptuşire interioară, cu o uşoară reducere a secţiunii, prin metoda TIP (Tight în Pipe) de tragere prin interior a unei ţevi din polipropilenă sau prin metoda reducerii. Un exemplu pentru dezvoltarea orientată spre un sistem sustenabil şi ca o alternativă la tehnologia GRUNDOBURST este sistemul PIPE REDUCER. Cu ajutorul acestui sistem, o nouă ţeavă din polietilenă, al cărui diametru exterior a fost redus mecanic, este trasă în conducta veche, pentru a acoperi peretele interior şi a forma o garnitură de etanşare ermetică.

TRACTO-TECHNIK_HandsOnDays_2018_03