Manevrabilitate superioară cu noul plug vibrator pe șenile Vermeer SPX25, cu comandă de la distanță

SPX25_Static_01-min

Noul plug vibrator Vermeer SPX25 este proiectat pentru instalarea rapidă și eficientă a cablurilor, a fibrei optice și a conductelor flexibile pentru sistemele de irigații. Grație telecomenzii multifuncționale cu care este prevăzut SPX25, operatorul are un câmp de vizibilitate complet (360 de grade) asupra punctului de lucru și asupra produsului de instalat, putând evita cu ușurință eventualele obstacole, ce pot fi observate cu mult timp înainte, iar utilajul oferă o maniabilitate și o manevrabilitate excelente în spațiile de lucru aglomerate și strâmte.

Plugul vibrator SPX25 este compact, puternic și este dotat cu șenile, pentru a minimiza presiunea asupra solului exercitată de greutatea mașinii și astfel, a nu-l răscoli, ușurând în acest fel refacerea la starea inițială a zonelor unde s-a lucrat.

SPX25_COB_01-min

Plugul vibrator Vermeer SPX25 este echipat cu un motor pe benzină Kohler de 25 CP (18,6 kW) care asigură suficientă putere pentru instalarea, la adâncimi de până la 30,5 cm în sol, de conducte și cabluri flexibile de diametre mici și pentru forarea de găuri de trecere pe sub căile de acces și trotuare, cu ajutorul atașamentului opțional Porta Bore. Șenilele din cauciuc ale plugului Vermeer SPX25 generează o presiune la sol de 3,7 psi și oferă o bună flotație a mașinii în condiții de sol moale. Cu o masă operațională de doar 725,7 kg și un gabarit compact de doar 205,7 x 87,6 x 102,9 cm (L x l x h), plugul are o viteză maximă de deplasare de 6 km/h.

Pentru o virare eficientă, în timpul instalării utilităților în jurul obstacolelor, SPX25 este echipat cu un plug pivotant, cu un unghi de înclinare de 55 de grade, care se reglează automat în viraje. Pe utilaj poate fi montat un suport opțional pentru rolă (bobină), pentru reducerea numărului de unelte și a forței de muncă necesare pe șantier. Operatorii au, de asemenea, opțiunea adăugării unui kit de greutate pentru o tracțiune suplimentară, atunci când lucrează în condiții de teren dur.

Pentru aplicații precum instalarea de fibră optică sau cabluri în zone rezidențiale, antreprenorii se pot confrunta cu diferite provocări: porți înguste, garduri și diverse obstacole din grădini”, a explicat Ed Savage, manager de produs la Vermeer. „Plugul SPX25 minimizează aceste preocupări. Am eliminat necesitatea ca operatorii să conducă utilajul de pe platformă, din spate, ceea ce înseamnă că pot sta mai departe de acesta, având astfel un câmp de vizibilitate optim asupra zonei de lucru. Acest concept de exploatare a utilajului ne-a permis, totodată, să facem plugul chiar mai compact, pentru performanțe excelente în zonele strâmte.”

SPX25_Remote_01-min