REABILITARE COLECTOR CANALIZARE ÎN CRAIOVA CU TUBURI HOBAS PRIN METODA JACKING

Proiectul s-a desfășurat în perioada martie 2015 – februarie 2016 și a avut ca scop reabilitarea canalizării din orașul Craiova. Tuburile au fost instalate într-o zonă cu trafic intens, la 9 m adâncime și în vecinătatea blocurilor, singura variantă de instalare fiind folosirea procedeului de jacking. Instalarea a avut loc pe DN 65C, strada Frații Golești.

Greutatea redusă a tubului, coeficientul de rugozitate scăzut la exterior (astfel reducându-se
coeficientul de frecare între sol și tub), cantitatea redusă de bentonită, forța de împingere scăzută, folosirea unui utilaj mai ieftin pentru forare și materialul excavat mult mai redus au condus la alegerea tuburilor Hobas pentru acest proiect.

Instalarea a început din puțul de lansare C9 spre căminul C97 existent. Distanța de împingere a fost de 90 m iar forța maximă folosită pentru această distanță a fost de 800 kN. După execuția tronsonului C9 – C97, utilajul de forare a fost rotit 180° în C9 spre direcția puțului de lansare C8. Pe acest traseu au apărut unele zone cu obstacole neprevăzute astfel încât a fost nevoie de construirea unui cămin intermediar (C98) între C9 și C8.

Distanța între C9 și C8 a fost de 135 m. S-a început forarea dinspre C9 pe o distanță de 100 m. Din cauza obstacolelor a crescut forța de împingere până la 1300 kN, utilizându-se și bentonită. După cei 100 m instalați s-a construit căminul intermediar (C98) de Ø 1200 mm.

Utilajul de forare a fost mutat în puțul de lansare C8 și s-a forat înspre căminul intermediar pe o distanță de 35 m. Forța folosită pe această distanță a fost de maxim 500 kN. În căminul intermediar s-a efectuat conexiunea între cele doua tronsoane de 100 m și 35 m prin intermediul unei mufe mecanice.

Ultimul tronson a fost executat dinspre puțul de lansare C8 spre căminul C7. Pe distanța de 135 m, dintre cele două puncte, forța maximă folosită a fost de 600 kN. Cantitatea de bentonite folosită pentru acest tronson a fost redusă raportat la lungimea tronsonului.