GRUNDOBURST de la Tracto-Technik este de trei ori mai productiv

Sistemele tehnice GRUNDOBURST, folosind metoda de spargere statică, sunt soluția perfectă pentru reînnoirea vechilor conducte. Acestea au fost folosite într-un amplu proiect de reabilitate a rețelei de apă din orașul Puławy (Polonia) de către compania Przedsiebiorstwo Wodociagów i Kanalizacji Sp. z oo din municipiul Bytom (PWiK Bytom). Contractul semnat de către Consiliul local al orașului și compania poloneză prevede repararea sau reînnoirea conductelor de alimentare cu apă pe o lungime de 5.473 m.

Text: Ing. Valeriu BEZDEDEANU

Istoria orașului Puławy, pe scurt

În extremitatea de est a Poloniei, în provincia Lublin, pe malul drept al fluviului Vista, se află orașul Puławy, cu aproximativ 48.000 de locuitori. De la prima sa referire documentară, în 1626, așezarea Puławy a fost martoră la o istorie plină de evenimente: a început în secolul al XVII-lea, când familiile înaltei nobilimi au construit un magnific castel, impozant, în mijlocul unui imens parc, iar o sută de ani mai târziu această reședință a devenit o parte importantă a vieții politice și culturale poloneze. Un important muzeu, unde au fost expuse bijuterii regale, colecții de tablouri și memorii ale unor personalități celebre, a fost fondat aici, în castel, în 1801. Astăzi, aceste valoroase colecții pot fi văzute în muzeele din Cracovia. În perioada celei de-a treia scindări teritoriale între statele vecine, Austria, Prusia și Rusia, aproape de sfârșitul secolului al XVIII, orașul s-a aflat e teritoriul Prusiei, la scurt timp după aceea a devenit parte a Ducatului de Varșovia, opt ani mai târziu parte a Regatului Poloniei, iar după alți cincisprezece ani a căzut sub stăpânirea Rusiei și Ucrainei. În 1906, Puławy a primit statul de oraș, iar după primul război mondial, după alungarea Armatei Roșii din Polonia, a reintrat în interiorul granițelor poloneze.

Reînnoirea rețelei de alimentare cu apă a orașului

În septembrie 2018, Consiliul Local al orașului Puławy a semnat un contract cu o binecunoscută companie poloneză, Przedsiebiorstwo Wodociagów i Kanalizacji Sp. z oo din municipiul Bytom (PWiK Bytom), pentru reînnoirea întregii rețele de alimentare cu apă a orașului folosind numai tehnologii trenchless. Impresionantul proiect de mare anvergură, desfășurat sub denumirea de „Modernizarea rețelei de alimentare cu apă din Puławy, prin metoda spargerii conductei – Etapa II”, a urmărit, în general, repararea sau reînnoirea conductelor de alimentare cu apă pe o lungime de 5.473 m.

Profesioniști în tehnologiile trenchless

În primăvara anului 2019, a fost reînnoită o porțiune de 520 m lungime a conductelor de alimentare cu apă instalate sub carosabilul străzii Górna, stradă cu două benzi de circulație,care trece printr-o zonă rezidențială. Conductele vechi de alimentare cu apă, din PVC și azbociment, cu un diametru interior de 80 mm, trebuiau înlocuite de urgență după aproape 40 de ani de utilizare și, datorită extinderii cartierului prin construcția de noi case, capacitatea hidraulică a sistemului de conducte trebuia să fie, de asemenea, crescută. Consiliul Local al orașului Puławy a făcut o alegere bună atunci când a nominalizat compania PWiK Bytom ca parte contractantă. Având o experiență profesională de excepție, desfășurată cu succes de-a lungul a 25 de ani de execuție a proiectelor de construcție, reînnoire și reparare a sistemelor de conducte de apă și canalizare utilizând tehnologiile trenchless, compania PWiK Bytom are o listă impresionantă de referințe. Compania este extrem de specializată și foarte experimentată în proiecte subterane, fără tranșee, deținând, în acest sens, o gamă diversificată de echipamente de lucru. Toate acestea au contribuit la satisfacerea pe deplin a cerințelor definite în caietul de sarcini al proiectului „Modernizarea rețelei de alimentare cu apă din Puławy, prin metoda spargerii conductei – Etapa II”și câștigarea contractului.

Bine gândit

Spargerea statică a conductelor a fost metoda trenchless preferată de departamentul tehnic de la PWiK Bytom pentru reînnoirea vechilor conducte de apă potabilă de pe strada Górna și pentru extinderea necesară a secțiunii transversale, cu conducte PE SLM® 3.0 DN 200 de la producătorul german Egelplast, deoarece:

timpul afectat lucrărilor de construcție și instalare este mai scurt;

reînnoirea are loc pe același amplasament al vechilor conducte;

metoda poate fi utilizată pentru remedierea aproape a oricărui tip de defect și de material de țeavă (în cazul nostru, în principal, azbociment);

mediul ambiant și traficul rutier fac obiectul unor perturbări minime;

costurile semnificativ mai scăzute în comparație cu înlocuirea conductelor prin metoda șanțurilor deschise se dovedesc deosebit de atractive pentru un client;

rezultatul echivalează cu instalarea unei noi conducte, fapt pentru care durata de viață a conductei este efectiv modificată la „resetare”;

nu în ultimul rând, PWiK Bytom a putut lucra cu echipamentul GRUNDOBURST 800G de la TRACTO-TECHNIK, care era deja utilizat în mod fiabil de mai mulți ani.

O metodă perfectă pentru reînnoirea conductelor

Sistemele tehnice GRUNDOBURST, folosind metoda de spargere statică, se potrivesc perfect pentru reînnoirea conductelor uzate. Practic, vechea conductă existentă este spartă mecanic, iar resturile sunt deplasate radial în solul din jurul noii conducte, de același diametru sau mai mare, care este trasă simultan pe traseul vechii conducte. Cu puternicele și robustele dispozitive de tracțiune ale echipamentelor GRUNDOBURST, conductele deteriorate, cu diametre de până la 1.200 mm, pot fi înlocuite cu conducte noi, urmând același traseu și fără a descoperi vechea conductă (fără săparea unui șanț). În aceste condiții, caracteristicile tehnico – funcționale ale echipamentului GRUNDOBURST 800G, de la TRACTO-TECHNIK, folosit de PWik Bytom, au îndeplinit cu certitudine toate cerințele și condițiile impuse de proiect:

echipamentul este potrivit pentru înlocuirea conductelor de presiune și canalizare, cu diametrul de la DN 80 la DN 400 și lungimi până la aproximativ 100 m (funcție de metoda utilizată);

gabaritul compact al echipamentului impune o groapă de lansare de dimensiuni reduse;

ciclurile de lucru sunt rapide, iar performanțele sunt ridicate;

avans rapid al tijei de spargere prin conducta veche și în timpul instalării noii conducte;

din aceeași groapă, poate fi utilizat în ambele direcții ;

pornire rapidă a echipamentului;

operarea mașinii se face de un singur om, prin intermediul unei telecomenzi;

sunt disponibile o diversitate de accesorii specifice procedurii de lucru utilizate, funcție de materialul vechii conducte.

Rezultate clare

După instalarea echipamentului GRUNDOBURST 800G în groapa de lansare cu dimensiunile 1,2 m x 5 m, tija de spargere a fost împinsă prin conducta cea veche fără nici o problemă. După fixarea capului de spargere și retragerea acestuia prin vechile conducte din PVC și azbociment, acestea au fost sparte fără probleme, iar resturile au fost împinse radial, în solul uscat și nisipos. Factorul de expansiune solicitat la înlocuirea noii conducte, relativ mare, de la 80 mm la 280 mm, a fost realizat dintr-o singură trecere, simultan fiind trasă și noua conductă PE SLM® 3.0 DN 200. Întru-cât noile conducte nu trebuiau suprasolicitate în timpul lucrărilor de instalare, pe întreaga perioadă cât a durat tragerea noii conducte, forțele de tracțiune exercitate asupra noii conducte trebuiau permanent măsurate și documentate, pentru a se încadra sub limitele impuse de normativele Egelplast. La această lucrare, pentru a răspunde acestor cerințe, cei de la PwiK Bytom au folosit pentru prima dată dispozitivul de măsurare GRUNDOLOG, realizat tot de TRACTO-TECHNIK, cu care s-a măsurat o forță medie de tracțiune de doar 10,5 kN. În total, patru secțiuni de conductă, de 130 m fiecare, au fost reînnoite în acest mod, timpul alocat ciclului de lucru (spargere / tragere conductă) fiind de doar 5 ore.

Alimentarea cu apă la debit maxim

Compania PwiK Bytom este complet satisfăcută de echipamentul TT GRUNDOMAT 800G care, deși îl utilizează de peste 18 ani, funcționează excelent. Totodată, orașul Puławy poate fi foarte mulțumit și el – nu numai că are un contract cu o firmă de construcții recunoscută pentru reînnoirea rețelei de alimentare cu apă fără să se sape șanțuri în oraș, ca parte a proiectului major „Modernizarea rețelei de alimentare cu apă din Puławy, prin metoda spargerii conductei – Etapa II”, dar are, de asemenea, și un contract pentru o metodă ecologică de reabilitare și economii însemnate de costuri, de pe urma cărora ar putea beneficia cu adevărat minunatul castel istoric.